BISERICA SF. NICOLAE - BALINESTI

Restaurarea Bisericii din Bălinești

Distincția juriului - Anuala de Arhitectura 2025

Proiect Arhitectura

prof. dr. arh. Virgiliu Polizu
arh. Mircea Capatana
arh. Ruxandra Capatana

Proiect Rezistenta

dr. ing. Lucian Soveja
( Exprosov)

Proiect Instalatii

 ing. Sebastian Bordeianu
ing. Cristinel Ştirbu
(Acsa Proiect)

Executant

 arh. Cozmin Bradu
ing. Mihai Bradu 
(Restaco SRL)

Descriere Lucrari


Biserica „Sf. Nicolae” din Bălineşti (judeţul Suceava) inclusă în Lista Monumentelor Istorice de importanţă naţională (categoria A) a fost construită în 1494- 1499 şi face parte ca tipologie din seria de biserici medievale de tip sală, fiind una dintre ultimele realizate în acest mod, în care se îmbină un plan de tip bizantin (naos, pronaos, altar) cu elemente de limbaj architectural de inspiraţie gotică.
Bolţile celor 3 spaţii interioare sunt realizate din cărămidă, fiind împărţite în trei părţi de arce din piatră. De la naşterile arcelor în jos, pornesc stâlpi angajaţi, cu secţiune treflată care se termină la nivelul pardoselii cu un soclu din piatră sculptată.
Iniţial, biserica a fost se pare concepută cu un pridvor deschis de o înălţime mai redusă adosat la peretele sudic al pronaosului. Ulterior, renunţându-se la intenţia de a realiza o turlă pe pronaos pentru clopote a fost adosat un turn clopotniţă pe peretele sudic. Acesta a fost construit cu stâlpi din blocuri de piatră la partea inferioară, o cupolă cu nervuri de piatră peste nivelul inferior şi o camera pentru clopote la nivelul superior la care se accedea dinspre exterior printr-o uşă la care probabil că se ajungea printr-o scară exterioară mobilă.
In timp, biserica a suferit multe interventii, ultima fiind în anul 1925 realizată de Comisia Monumentelor Istorice când au fost introduşi tiranţi pentru consolidare. Acoperişul în forma de dinainte de restaurare data din 1899, până atunci biserica fiind arsă şi neacoperită.
Biserica a necesitat intervenţia de urgenţă a specialiştilor pentru a se asigura conservarea prin ȋndepărtarea factorilor de deteriorare ca şi refacerea detaliilor originale de protecţie – acoperiş, streaşină, ȋnvelitoare cu revenirea la volumetria initială a acoperişului conform imaginii din tabloul votiv şi cu lărgirea streaşinii pentru protecţia componentelor artistice exterioare.
Anterior procesului de restaurare, a fost analizată starea existentă a edificiului, prin care s-a observant faptul că degradările şi avariile sunt prezente în special la baza bisericii, în jurul ferestrelor şi în pod, sub formă de fisuri şi crăpături în zidărie şi între blocurile de piatră, dislocări şi zidărie măcinată la turla clopotniţă, ale blocurilor de piatră de la pilaştrii şi baza acesteia, degradări care au fost reparate din punct de vedere estetic dar nu şi structural.
În aceste condiţii, a fost necesară înlocuirea şarpantei actuale din lemn, cu degradări majore (elemente de rezistenţă improvizate, putrezite, deformate, învelitoare parţial distrusă), structura de rezistenţă a bisericii prezentând, de asemenea, degradări sub formă de fisuri în pereţi şi dislocări ale pietrei la stâlpii pridvorului şi la soclu.
Deteriorarea ȋnvelitorii de tablă a permis infiltrarea apei din precipitaţii ȋn suprastructura podului, provocând astfel şi putrezirea unor elemente de şarpantă, atac biologic şi infiltraţii de apă cu deteriorarea spaţiilor interioare (inclusiv afectarea picturii), fapt ce a dus la propunerea montării unei noi învelitori din tablă de cupru.
Faţadele care au suferit nenumărate intervenţii în timp în care decoraţiile medievale deosebit de valoroase au fost acoperite în timp cu tencuieli şi suprafeţe pictate au fost restaurate prin desfacerea parţială a tencuielilor, desfacerea firidelor zidite dar cu marcarea clară a ambelor etape constructive la nivelul paramentului exterior.

Stadiul Lucrarilor: RECEPTIONAT

Beneficiar

Mănăstirea Bălineşti

Sursa de Finantare

Compania Naţională de Investiţii

Adresa Institutiei

Sat Balinesti, Comuna Gramesti, Judetul Suceava

© Copyright 2025 Polarh Design - All Rights Reserved

No Code Website Builder